Diverse · Gânduri

Aștepări… sau cum să îți sinucizi sufletul

A-ți face așteptări în privința cuiva echivalează cu a te arunca singur în cercul vicios al speranțelor și a crede că nu ai cum să cazi în neantul dezamăgirii. Pentru că așteptările și dezamăgirea vin la pachet și suferința este inclusă drept un bonus desfrânat.

De ce sunt oamenii așa de determinați să se avânte în aștepări de la ceilalți, în loc să se bazeze strict pe puterea lor și pe ceea ce depinde de ei? Până la urmă, nu putem controla comportamentul celor din jur. Singurii de care suntem responsabili suntem noi înșine. Căci ceea ce fac c eilalți nu depinde de noi și este nerealist să te bazăm dezolantele speranțe în ceea ce am vrea să primim.

Cred cu desăvârșire în faptul că ceea ce oferi se întoarce la fel către tine. Însă, mai cred cu aceeași tărie că nimeni nu poate ști cu exactitate ce îți dorești din parte lor și că este cu adevărat pueril să te aștepți la a se comporta față de tine în același mod în care te porți tu față de ei.

Fiecare are modul lui specific de a iubi, de a oferi iubirea, cde a o primi și de a o manifesta. Fiecare îți dorește să fie iubit într-un anumit fel. Dar nimeni nu este conștienț de necesitatea ta proprie și perosonală, de ceea cum ai vrea să fii iubit de către ceilalți. Așadar, aici este rădăcina unde se nasc dezamăgirile cele mai mari. Prin nesăbuința de a abuza de aceste așteptări, de a spera că ceilalți îți vor oferi iubirea pe care consideri că o meriți – așa crește sămânța iluziei ce mai apoi se va desface într-o colosală decepție.

Sentimentul de dezamăgire este revoltător și înnebunitor și generează futurni interne de gânduri și tristeți ce se învolburează în amplificarea unei stări permanente de decepționare a sufletului. Sădește în ființă o ploaie morbidă de îndoieli, confuzie și amărăciune, ce inundă efemeritatea siguranței de sine, amenințând să o spulbere cu sălbăticie. Este un act nemilos, meschin. Astfel simți că vrei să renunți la oameni, simți că nu mai poți avea vreodată încredere, simți că ai ajuns la capătul puterilor. Pentru că te-a doborât acea ultimă frângere de inimă. Te-am consumat prea mult. Ai irosit prea mult suflet. Și ți-ai dat și tu seama că nu se merită să te pierzi pe tin și să te lași anihilat de o prezumție ireallă cum că cineva se poate conforma aștepărilor sale.

A te simți dezamăgit este un alt mod de a defini adevărata pustietate a singurătății persoanale, demonstrând durerea ce-și va lăsa o amprentă iremediabil asupra ființei. A te simți dezamăgit înseamnă că ai trăit în funție de altcineva și te-ai bazat pe un factor extern pentru a-ți asigura propria fericire. Și cred că nu există nimic mai greșit  și mai dăunător.

Mă trăduiesc să înțeleg unde anume vreau să ajung cu această analiză, dar realizez tot mai mult că m-am pierdut printre cuvinte și că nu mai pot să fac legături între subiect și predicat. Voiam să am un punct de vedere, dar l-am abandonat înainte de a-l expune, Fiincă am prea multe idei și l-am lasat să mi se accentueze în minte înainte de a le scrie, astfel încât au raversat spre prea departe, risipindu-se în mulitudinea de cugetări ce se zvârcolesc înăuntru-mi.

Toate au pornit în momentul în care vorbeam cu o prietenă despre dezamăgiri și așteptările din partea celorlalți. Mi-a zis că se observă că și eu îmi fac așteptări și că apoi sufăr din cauza asta, deși nu o arăt. Dar apoi mi-am dat seama că problema mea cea mai mare este că sufăr din cauza asta datorită faptului că îmi fac rău singură. Sufăr din cauza mea, fiindcă pe mine mă dezamăgesc. Până la urmă, sunt așteptăril mele și nimeni nu le cunoaște, așa că nu are nimni cum să se conformeze acestora fără a le cunoaște. Nimeni nu ghicește în stele ce vreau eu, nimeni nu visează cum mi-aș dori să fi față de mine.

Și mai greșesc și prin faptul că ofer mereu prea mult, că pun prea mult suflet și îi priorietizez pe ceilalți înainte de a mă priorietiza pe mine. Întotdeauna m-am abandonat în față nevoilor altei persoane și am fost de părere că nu este nimic rău în a încerca să îi ajut pe alții înainte de a mă ajuta pe mine.

De când mă știu și până în ziua de azi, un lucru cert nu s-a schimbat: m-am străduit să fiu pentru orice acea prietenă pe care mi-aș fi dorit eu să o am. Oricând cineva are nevoie de a vorbi sau de a fi ascultat, sar ca arsă să iu acolo pentru el. Oricând cineva are nevoie de ajutor, mă opresc din orice aș face și vin alergând să fac tot ce pot pentru a ajuta. Pentru că am crezut că prietenii sunt mereu pe primul loc și merită o atenție primordială. Întotdeauna îmi amintesc detaliile, îmi aduc aminte dacă aveau un eveniment important sau ceva de genul și nu uit să mă interesez de ce au făcut. Mereu mă interesează și mereu îmi pasă prea mult.

Și până acum orice prieteni a fost eșuată. Până acum nu am ajuns unde mi-aș fi dorit, fiincă atunci cân am și eu nevoie să vorbesc cu cineva și să fiu ascultată, cine e acolo pentru a face asta în modul în care o fac eu pentru alții? Nimeni. Și nici nu pot să obiectez ceea ce nu îmi convine din teama de a nu fi pisăloagă și de a distruge tot ceea ce este deja istrus, nu? Sau, dacă stau acum să mă gândesc, poate că vina este tot a mea și nu a celorlalți, pentru că fără să vreau pun prea multă presiune datorită aștepărilor pe c are le generez? Deoarece nu este ușor să trebuiască să te comporți precum și-ar ori altcineva.

Fiecare este unic și fiercare iubește în felul lui. De ce nu putem accepta asta? De ce nu putem să eliminăm aștepările? De ce trebuie să ne complacem în speranță debordante, fabuloase, spumoase, doar in nevoia de a ne alimenta acel ceva lăuntric ce ne dictează că avem o necesitate din partea cuiva pentru a ne valida încrederea. De ce?


La naiba, tot ce am scris aici este un eșec iremeiabil de gânuri aberante. Sună oribil și repetitiv și fără sens. Nu are început și nu are sfârșit și nu ajunge și nu pleacă de niciunde. Sunt doar niște cuvinte goale. De parcă aș fi incapabilă să le mai leg între ele și doar le-am luat cu forța și le-am aruncat aici. Și uite așa sunt din nou dezamăgită de mine, pentru că m-am exprimat cum nu se putea mai rău și pentru că nu am putut face o analiză e la cap la coadă. Pentru că nu pot să gândersc clar. La naiba.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s